Simpozionul a cuprins o sesiune de comunicări ştiinţifice, lansarea celui mai recent volum al muzicologului și bizantinologului Sebastian Barbu-Bucur şi un concert de muzică bizantină susţinut de corul bizantin Psalmodia, al Universităţii Naționale de Muzică București, şi de invitatul ei special, Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul.

Ediţia din acest an a celebrat 300 de ani de la scrierea primului manuscris – cu notaţie muzicală – de cântări bisericeşti în limba română, alcătuit de ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei de la Mitropolia Bucureştilor. Codicele marchează un moment important în cadrul lungului proces de înlocuire a limbilor greacă şi slavonă de către limba română în bisericile din ţara noastră.